Istoria dragului și a culturii ballroom: de la balurile din Harlem la voguing, case și scenele de azi

Dragul este arta de a interpreta genul într-un fel mare, jucăuș sau exagerat, de obicei pe o scenă. Ballroom este o cultură a competiției creată mai ales de persoane LGBTQ+ de culoare și latino din New York, unde „casele” (houses) concurează la evenimente numite baluri, defilând în categorii, dansând și arătându-și ținutele. Cele două sunt rude și au multă istorie comună, dar nu sunt același lucru. Dragul poate exista oriunde există o scenă. Ballroom este o comunitate cu reguli, familii și limbaj propriu.

Ghidul acesta spune povestea în ordine: vechile tradiții ale teatrului, primele baluri drag, sistemul caselor, voguing-ul, anii grei ai epidemiei de SIDA și momentul în care dragul și ballroom au ajuns la marele public. La final găsești sfaturi ca să te bucuri de drag și ballroom cu respect.

Câteva cuvinte înainte să începem

Cuvânt	Ce înseamnă
Drag queen	Artist, adesea un bărbat, care creează un personaj feminin spectaculos
Drag king	Artistă, adesea o femeie, care creează un personaj masculin
Bal (ball)	Competiție în care se defilează pe categorii pentru trofee și premii
Casă (house)	Familie aleasă în ballroom, condusă de o „mamă” și uneori de un „tată”
Categorie	Tema în care se concurează, de exemplu runway, față sau realness
Walk	A concura într-o categorie
Vogue	Stil de dans născut în ballroom, construit pe poze de model și linii precise
Reading și shade	Înțepături inteligente și tăioase, o artă veche a ballroom-ului

Dragul este un spectacol, nu o identitate. Artiștii drag pot fi gay, heterosexuali, bisexuali, trans, non-binari sau altceva. A fi drag queen nu e același lucru cu a fi femeie trans, deși unele femei trans fac drag. Ghidul nostru despre ce înseamnă transgen explică diferența.

Înainte de cuvântul „drag”: genul pe scenă

Timp de secole, multe teatre nu le-au permis femeilor să urce pe scenă, așa că bărbații și băieții jucau rolurile feminine.

În Anglia lui Shakespeare, băieți tineri o jucau pe Julieta, pe Lady Macbeth și toate celelalte roluri feminine.
În teatrul kabuki japonez, femeilor li s-a interzis să joace în secolul al XVII-lea, iar actorii bărbați numiți onnagata au devenit maeștri ai rolurilor feminine. Tradiția există și azi.
În opera chineză, interpreții bărbați în roluri feminine au devenit mari vedete.

Nu era drag în sensul de azi, pentru că făcea parte din regulile obișnuite ale teatrului. Dar arată că jocul cu genul pe scenă e foarte vechi.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, music hall-ul și vodevilul au transformat jocul cu genul într-un număr popular. Imitatori de femei precum Julian Eltinge au devenit vedete în Statele Unite, iar imitatoare de bărbați precum Vesta Tilley umpleau teatrele britanice. Acești artiști aveau grijă să pară respectabili în public, pentru că aceeași societate care cumpăra bilete îi pedepsea pe oamenii queer în afara scenei.

Nimeni nu știe sigur de unde vine cuvântul „drag”. O poveste populară îl leagă de argoul teatrului despre fustele lungi care se târau („drag”) pe podea. O altă pistă duce la „grand rag”, un termen vechi pentru balul mascat.

William Dorsey Swann: prima „regină a dragului” cunoscută

În anii 1880, la Washington, un bărbat care fusese înrobit, William Dorsey Swann, organiza petreceri secrete în care bărbați în rochii de bal dansau. Numea aceste petreceri „drags” și se numea pe sine regina lor. Istoricul Channing Gerard Joseph a descoperit că Swann este prima persoană documentată care și-a spus regină a dragului.

Poliția a făcut de mai multe ori razii la petrecerile lui Swann. În 1888 s-a opus arestării, unul dintre cele mai vechi acte cunoscute de rezistență ale unei persoane queer împotriva poliției în Statele Unite. Mai târziu, după o condamnare, i-a cerut președintelui grațierea și a fost refuzat. Povestea lui a rămas aproape uitată timp de o sută de ani.

Balurile din Harlem

La New York, balul Hamilton Lodge din Harlem este adesea numit primul bal drag documentat din țară. A început în 1869 ca bal mascat organizat de o lojă frățească a comunității de culoare. În anii 1920 și 1930, în perioada Renașterii din Harlem, aceste baluri atrăgeau mii de invitați și spectatori. Bărbați în rochii și femei în costum defilau în fața unui juriu, iar ziarele scriau despre ele cu un amestec de scandal și fascinație.

Aceste baluri erau printre puținele locuri în care oamenii queer se puteau aduna în număr mare. Erau și riscante. Poliția folosea des legi împotriva deghizării în public ca să aresteze persoane în drag în drum spre casă.

Rasismul, Crystal LaBeija și nașterea caselor

În anii 1960, concursurile drag erau obișnuite, dar multe erau conduse de organizatori albi și jurizate în favoarea queen-urilor albe. Queen-urile de culoare și latino trebuiau să-și deschidă la culoare machiajul ca să aibă vreo șansă.

În 1967, o queen de culoare pe nume Crystal LaBeija a concurat la un concurs drag național la New York și a pierdut în fața unei concurente albe. A plecat de pe scenă și a vorbit furioasă despre juriul nedrept. Momentul a fost surprins în documentarul The Queen din 1968 și a devenit un punct de cotitură.

La începutul anilor 1970, în jurul lui 1972, Crystal LaBeija și Lottie LaBeija au creat House of LaBeija, descrisă de obicei drept prima casă din ballroom. Au urmat altele, cu nume ca Xtravaganza, Ninja, Corey, Dupree, Pendavis și multe altele.

O casă este mai mult decât o echipă. Mulți tineri LGBTQ+ de culoare și latino fuseseră respinși de familie sau dați afară din casă. Casa le oferea o mamă, frați și surori, sfaturi, mâncare, uneori un loc de dormit și un motiv să viseze mare. Ballroom-ul este unul dintre cele mai puternice exemple pentru ce descrie ghidul nostru despre familia aleasă.

Cum se desfășoară un bal

Un bal este în același timp spectacol și competiție.

Categoriile se anunță dinainte. Unele țin de modă, cum ar fi runway sau branduri. Altele de frumusețe, cum ar fi fața. Altele de realness, unde scopul este să fii atât de convingător într-un rol, de exemplu om de afaceri sau student, încât să treci neobservat în afara ballroom-ului fără să fii hărțuit.
Comentatorul, o gazdă cu microfon, scandează peste muzică, încălzește publicul și ține seara în mișcare.
Juriul stă la o masă. Dacă îi place cineva, strigă „zece de la toți”. Dacă ceva nu e în regulă, dă un „chop”, iar persoana iese din concurs.
Câștigătorii pleacă acasă cu trofee, premii și, mai ales, prestigiu pentru casa lor.

Realness-ul avea o logică dureroasă. Pentru multe femei trans și mulți bărbați gay de culoare, să treci neobservat pe stradă putea însemna siguranță. Ballroom-ul a transformat această abilitate de supraviețuire într-o artă și într-un trofeu.

Voguing-ul

Voguing-ul este dansul pe care cei mai mulți îl asociază cu ballroom-ul. A crescut în balurile din Harlem începând cu anii 1970, inspirat de pozele modelelor din reviste de modă precum Vogue. Willi Ninja, numit adesea bunicul vogue-ului, a făcut stilul celebru și l-a predat mult dincolo de ballroom.

Există trei stiluri principale:

Old way: linii drepte, unghiuri și poze simetrice.
New way: mișcări mai strânse, flexibilitate, controlul brațelor și „clicks”.
Vogue femme: fluid, dramatic și foarte feminin, descris adesea prin cinci elemente: mâinile, catwalk, duckwalk, spins and dips și lucrul la podea.

Stonewall, SIDA și supraviețuirea

Drag queen-uri și femei trans de culoare au fost printre oamenii din centrul revoltei de la Stonewall din 1969, evenimentul pe care Pride-ul îl amintește în fiecare an. Ghidul nostru despre de ce există Pride spune această poveste.

În anii 1980 și 1990, epidemia de SIDA a lovit ballroom-ul foarte puternic. Multe legende, mame și copii au murit tineri, printre ei Willi Ninja în 2006 și mai multe persoane apărute în filme celebre despre ballroom. Casele își îngropau membrii și continuau totuși să organizeze baluri. În jurul lui 1990, o organizație de sănătate din New York a creat House of Latex, ca să ducă prevenirea HIV direct în ballroom, iar de atunci ballroom-ul a rămas legat de informarea despre HIV.

Când lumea a început să privească

1990: piesa „Vogue” a Madonnei a dus dansul la radio și la televizor în toată lumea. Mulți dansatori din ballroom au simțit că meritul nu s-a întors la comunitatea care l-a creat.
1990: documentarul Paris Is Burning, regizat de Jennie Livingston, a arătat scena balurilor din New York în anii 1980. În 2016, Biblioteca Congresului SUA l-a inclus în National Film Registry. Filmul este foarte iubit, dar se discută și despre cine a câștigat de pe urma lui, pentru că multe dintre persoanele filmate au rămas sărace.
2009: a început RuPaul’s Drag Race, care a făcut din drag un gen de televiziune mondial.
Din 2018 până în 2021: serialul Pose a spus povești din ballroom-ul anilor 1980 și 1990, cu cea mai mare distribuție de actrițe și actori trans în roluri permanente din istoria televiziunii până atunci.

Astăzi există scene ballroom în multe țări din Europa, Asia și America Latină, iar o scenă a tinerilor numită kiki le oferă celor mai tineri un mod de a concura cu mai puțină presiune. Ghidul nostru de cinema queer recomandă și alte filme.

Cuvinte pe care lumea le-a împrumutat

Multe cuvinte din argoul de azi vin din spații queer ale comunităților de culoare și latino și din ballroom, cum ar fi „shade”, „reading”, „serving”, „realness”, „slay” și „yas”. Nu e greșit să le folosești, dar ajută să știi de unde vin și să recunoști asta. Când cuvintele unei culturi devin la modă, în timp ce oamenii ei rămân săraci sau în nesiguranță, merită să observi.

Dragul astăzi

Dragul este azi prezent în baruri, teatre, festivaluri, la televizor, în videoclipuri și la evenimente pentru familii. Drag king-ii, artiștii non-binari și multe stiluri care se joacă cu monștri, fantezie sau comedie fac parte din scenă.

Dragul a devenit și o țintă. În ultimii ani, unii politicieni din diferite țări au încercat să limiteze spectacolele drag, ceea ce a dus la proteste și procese. Artiștii și publicul spun că dragul este o formă de artă și de libertate de exprimare cu o istorie foarte lungă.

Cum te bucuri de drag și ballroom cu respect

Lasă bacșiș. Mulți artiști drag câștigă o mare parte din venit din bacșișuri.
Nu atinge artiștii, perucile sau costumele fără o permisiune clară.
La un bal ești invitat. Respectă regulile evenimentului, aplaudă cu putere și nu intra pe runway.
Întreabă înainte să filmezi dacă nu știi sigur că e permis.
Recunoaște originile. Când împărtășești vogue sau argou din ballroom, amintește-ți de persoanele LGBTQ+ de culoare și latino care le-au creat.
Susține scenele locale, nu doar vedetele de la televizor.

Pe scurt

Dragul este arta de a interpreta genul; ballroom-ul este o cultură a competiției cu case, categorii și limbaj propriu.
Jocul cu genul pe scenă are secole, de la băieții-actori ai lui Shakespeare la kabuki.
William Dorsey Swann organiza „drags” în anii 1880 și își spunea regina lor.
Balul Hamilton Lodge a început în Harlem în 1869 și a devenit uriaș în anii 1920.
Crystal și Lottie LaBeija au creat prima casă în jurul lui 1972, ca răspuns la rasismul din concursurile drag.
Voguing-ul a crescut în balurile din Harlem și a ajuns în toată lumea în 1990.
Ballroom-ul a supraviețuit epidemiei de SIDA și rămâne un model de familie aleasă.

Dragul și ballroom-ul sunt bucurie, dar au fost construite de oameni care au trebuit să lupte ca să existe. Când cunoști istoria, fiecare spectacol înseamnă mai mult. Pentru alte simboluri din istoria queer, vezi ghidul nostru despre simbolurile LGBTQ+.